Gând târziu

De dragul visului incert m-am îmbătat cu apă rece,
Am înnotat prin ape adânci,
Croindu-mi drumul printre stânci,
Am îndrăznit să trec pe mal, gândindu-mă că apa trece.
Nu mi-am dat seama că, de fapt, pământul stătea să se-nece …

Apropiindu-mă de el, mi-am dat seama mult prea târziu
Că el devenise noroi
Îmbibat de ape, ploi,
Furtuni, ce-n loc să-l răcorească, l-au scufundat într-un pustiu
Întunecat, umed și rece, în care nu doresc să fiu …

Credeam că mă voi regăsi… acolo… pe undeva,
Dar apa, însă, l-a înghițit.
Cu totul l-a acoperit.
Credeam că eu voi izbuti să construiesc pe el ceva,
Dar solul devenise moale… nu mai era ce-a fost cândva …

Acum mă las în voia apei să mă poarte unde dorește,
Să curg cu ea neîmpotrivit,
Ca și cum aș fi orbit,
Asurzit și înțepenit. Chiar dacă nu mă mai oprește
Într-un alt țărm, nu e problemă… Las’ că are balta pește! 🙂

Distribuie aceasta postare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *