Toamnă. Noiembrie. Și câțiva ani de zile.
Câteva frânturi de viață ce devin eternitate,
Ce preschimbă flori, parfum și bunătate
În frig, în întuneric și gânduri fragile.

Pierdut-a fost povestea de dragoste naivă
Ce-a reușit să umple inimile cu dorință,
Ce-a astupat conștiința cu a ei putință.
Din arzătoare patimă a devenit fictivă.

Mă-ntorc pe aceeași cale. E ceață. E pustiu.
Alerg către o rază de lumină-n zare
Spre muza-mi ce odată mă inspira-n târziu,
Însă lumina piere și muza mea dispare.

Mă cufund în beznă, privirea mi-e căzută.
Și-o caut.
Și o strig.
Și mă lovesc de toate.
Și mintea-mi derulează tot șirul prin șoapte.
Și muza-mi nu mai vine, este de mult pierdută …